Muzica are puterea de a ne apropia de esenţa lucrurilor şi de a atinge mai mult rădăcina fiinţei umane.”
                                                                                                                                                                       Eminescu


În mod curent, termenul romantic este uzitat pentru a desemna un autor, o operă, aparţinând epocii romantice, o atitudine creatoare dominată de afectiv, opusă obiectivismului clasic, sau un stil opus echilibrării, simetriei şi clarităţii clasice. Dezamăgit de realitate, artistul romantic îşi căuta alinarea contemplând şi idealizând trecutul. Şi artistul Renaşterii şi-a întors privirea spre trecut, dar spre modelul culturii antice, care a dominat şi secolul clasicismului. El reînvia cultura antică păgână pentru a lupta împotriva bisericii şi a aşeza omul în centrul preocupărilor.

Opunându-se artei clasice, încorsetată de canoane, romanticul a găsit un refugiu în trecutul medieval, exaltând virtuţile cavalereşti. De aceea, legenda medievală a Nibelungilor, a lui Tristan şi Isolda, Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea istoria Evului Mediu se împleteşte cu legenda. Tipic este subiectul operei Tannhäuser de Wagner, unde faptele istorice se împletesc cu mitul german şi cu tema creştină. În legendă, dominată de fantastic, artistul romantic îşi dă frâu liber năzuinţelor sale. Şi eddas-urile nordice, miturile eline, legendele populare cu universul lor de ficţiune, au furnizat numeroase teme romanticilor.

Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost natura, cu peisajul ei singuratic, neîntinat de mâna omului. De fapt, era o atitudine de protest împotriva oraşului şi a burgheziei dominatoare. Romanticii idealizează viaţa satului, unde omul este mai aproape de natură, de izvorul sănătos al vieţii. Uneori văd în natură personificarea divinităţii, alteori consideră că este locul unde sălăşluiesc fiinţe supranaturale malefice (Loreley, Undine).

Altă evadare este în spaţiul exotic, cu o viaţă curată şi ideală. Sentimentul naturii este pentru romantici un spaţiu de puritate şi un loc pentru cugetări solitare. Îndreptându-se spre natură, spre viaţa omului simplu, artiştii romantici descoperă arta populară. Folclorul este considerat ca un vestigiu al trecutului şi ca o experienţă artistică mai apropiată de natură. Valorificarea folclorului aduce o sevă nouă în creaţia muzicală, constituind un important element de regenerare a culturii muzicale şi de accentuare a particularităţilor naţionale ale popoarelor.



Nasterea operei

Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Acest curent cultural s-a manifestat si in muzica, s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale, promovarea libertatii de expresie.

Caracteristici ale muzicii romantice

Lărgirea sferei tematice şi vibrantul suflu interior al muzicii romantice vor rupe echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea şi simetria, proprii stilului clasic, sunt înlocuite cu o variată proporţionare a frazelor şi cu dese asimetrii. Schimbările frecvente de măsuri, ritmia foarte variată şi contrastele ritmice ascuţite dau o mai mare vitalitate ţesăturii sonore. Melodica se diversifică cu linii simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar şi cu desfăşurări libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei. Numeroase cromatisme şi modulaţii, ca şi formule melodice necantabile de factură instrumentală, îmbogăţesc mult exprimarea muzicală, alături de dese ţesături modale descoperite în folclor, în cântecul vechi sau în cel exotic.

Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa tiranică a celor trei funcţiuni tonale în favoarea celor secundare, care diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare, modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate conturează o mare diversitate în cadrul organizării tonale, până când armonia wagnerienă va marca criza tonalităţii. Din acest moment de diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-se până la anihilarea tonalităţii.

Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin dezvoltarea şi diferenţierea elementelor de dinamică şi de agogică. Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste izbitoare, permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte procedee traduc un vibrant clocot, necunoscut clasicilor. Şi paleta timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor extreme, dar şi prin multiple şi variate combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta orchestrala.

Forme muzicale ale muzicii romantice instrumentale

  • Balada
  • RapsodiaFantezie instrumentala, bazata predilect pe melodii populare.
  • LiedulGen muzical vocal construit pe un text liric sau un poem literar, acompaniat de pian.
  • Impromptu Fantezie liber compusa, pentru pian.
  • Elegie 
  • NocturnaGen muzical instrumental foarte popular in perioada romantica.
  • BaracolaVechi cântec venetian al gondolierilor.
  • Balet
  • UverturaPiesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporţii sau care constituie o lucrare independentă. Piesă instrumentală constituind partea introductivă a suitelor preclasice.
  • Simfonie -  Forma cea mai importanta a compozitiilor orchestrale; deobicei compusa din 4 parti: prima in forma de sonata, ultima in forma de rondo, variatiune sau sonata; intre ele, o parte lenta (adagio, andante) şi o alta vivace (menuet, scherzo).
  • Suita - Succesiune de piese muzicale in acelasi ton, dar cu tacturi diferite.

Compozitori

Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică:

  • Robert Schumann (1810-1856) - Mireasa din Messina
  • Johannes Brahms (1833-1897)  - Concertul pentru pian in Re minor
  • Frédéric Chopin (1810-1849) - Nocturna nr 13 op 48
  • Hector Berlio(1803-1869) - Simfonia fantastică
  • Carl Maria von Weber (1786-1826) 
  • Franz Liszt (1811-1886) 
  • Richard Wagner (1813-1883) - Inelul Nibelungilor 
  • Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) - Lacul lebedelor, Spargatorul de nuci
  • Franz Schubert (1797-1828) - Simfonia Nr.8 - Neterminata
  • Giuseppe Verdi (1813-1901) - Aida
  • Johann Strauss (fiul) (1825-1899) - Sange vienez; Vin, femei si cantec.