Johannes Brahms

Picture
Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg - d. 3 aprilie 1897, Viena) a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Austria, la Viena.

Brahms a fost considerat de către mulţi „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit şi astăzi).



Biografie

Brahms s-a născut la Hamburg. Tatăl său, care i-a dat primele lecţii de muzică, era contrabasist. Brahms s-a remarcat la pian şi ajuta la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei, prin interpretări în restaurante şi teatre, precum şi prin oferirea de lecţii de pian. Deşi povestea larg-cunoscută este că Brahms a trebuit să cînte la pian prin baruri şi bordeluri, studii recente, precum cele ale lui Kurt Hoffman. sugerează că acest fapt este probabil incorect. Într-o perioadă, el a învăţat şi violoncelul, deşi progresul său a fost întrerupt odată cu sustragerea instrumentului chiar de către profesorul său.

Tânărul Brahms a interpretat câteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianist (deşi mai târziu avea să interpreteze ambele prime-audiţii ale lucrărilor sale Concertul pentru pian No. 1 în 1859 şi Concertul pentru pian No. 2 în 1881.

A început să şi compună, însă eforturile sale n-au primit atenţia cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi. În acest turneu, a făcut cunoştinţă cu Joseph Joachim, Franz Liszt şi mai târziu a fost prezentat marelui compozitor german Robert Schumann. Reményi s-a simţit, însă, ofensat de eşecul lui Brahms în a aprecia cu toată inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizită la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curţii, iar Brahms a adormit la una dintre operele recent compuse ale acestuia. Mulţi dintre prietenii lui Brahms au afirmat că Reményi, fiind un curtezan şlefuit, se aştepta ca tânărul Brahms să se conformeze practicii obişnuite a aplauzelor politicoase acordate piesei unei celebrităţi, însă acesta a afişat simple complimente amabile. I-a spus lui Brahms că prietenia lor trebuie să se sfârşească, deşi nu era clar dacă Liszt se simţise sau nu ofensat. Joachim, însă, avea să devină unul dintre cei mai apropiaţi prieteni, iar Schumann, prin articole slăvitoare pentru Brahms, a jucat un rol important în atragerea atenţiei publicului asupra compoziţiilor tânărului. Lui Brahms i-a fost prezentată şi soţia lui Schumann, compozitoarea şi pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstă, faţă de care a avut o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată.În 1862 se stabileşte permanent la Viena şi începe să se concentreze total asupra compoziţiei. Cu lucrări precum Un Recviem german, Brahms dobândeşte în final o reputaţie puternică şi devine recunoscut încă din timpul vieţii sale drept unul dintre marii compozitori. Poate că aceasta i-a oferit în sfârşit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie; ea apare în 1876, după aproape zece ani de trudă. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă (1877, 1883, 1885).

Brahms călătorea adesea, atât pentru afaceri (concerte în turnee), cât şi din plăcere. Vizita deseori Italia în timpul primăverii şi de obicei se stabilea într-o aşezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timpul afară, unde simţea că putea gândi mai limpede.

În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms decide să renunţe la compus. S-a dovedit mai târziu, însă, că nu şi-a putut respecta decizia şi în anii premergători morţii sale a scris un număr de capodopere recunoscute, inclusiv cele două sonate pentru clarinet Op. 120 (1894) şi cele Patru Melodii Serioase (Vier ernste Gesänge) Op. 121 (1896).

În timpul terminării melodiilor din cadrul Op. 121 Brahms cade lovit de cancer (sursele sunt incerte fie a fost vorba despre ficat sau pancreas). Condiţia sa se înrăutăţeşte treptat şi la 3 aprilie 1897 moare. Este înmormântat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Activitatea muzicala

Brahms a compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară şi violoncel şi ampla lucrare corală Un recviem german (Ein deutsches Requiem). Ultimul dintre acestea se remarcă prin a nu fi un recviem tradiţional, liturgic (Missa pro defunctis), ci un ansamblu de texte pe care Brahms le-a ales din Biblia lui Luther. De asemenea, Brahms a fost un compozitor prolific în forma temă cu variaţiuni, compunând remarcabilele Variaţiuni şi Fugă după o temă de HaendelVariaţiunile Paganini şi Variaţiuni după o temă de Joseph Haydn, alături de cicluri mai puţin cunoscute de alte variaţiuni.

De asemenea, Brahms a compus şi un mare număr de lucrări pentru ansambluri mici. Multele lucrări de muzică de cameră formează o parte din nucleul acestui repertoriu, aidoma muzicii sale pentru pian solo. Brahms este considerat drept fiind printre cei mai mari compozitori de lieduri, aparţinându-i un număr de aproape 200. A compus şi un ciclu de preludii corale pentru orgă cu puţin timp înainte de moartea sa, care au devenit astăzi o parte importantă din repertoriul standard al orgii.

Brahms nu a compus niciodată vreo operă, nici nu s-a folosit vreodată de forma de poem simfonic caracteristică secolului al XIX-lea. Brahms era un adept înverşunat al muzicii absolute – muzică ce nu se bazează pe o scenă concretă sau narativă precum în cazul unui poem simfonic.