Franz Liszt

Picture
Franz Liszt sau Liszt Ferenc (22 octombrie 1811, Raiding (în lb. maghiară Doborján), Imperiul Austriac, astăzi Burgenland, Austria -  31 iulie 1886, Bayreuth, Bavaria), compozitor maghiar din Regatul Ungar, unul dintre cei mai renumiţi pianişti al tuturor timpurilor.


Biografie

Franz Liszt a fost singurul fiu al funcţionarului Ádám Liszt şi al soţiei acestuia, Maria Anna (1788-1866), născută Lager, în familia unui brutar din Krems an der Donau (Krems la Dunăre). Localitatea sa natală, Raiding, făcea parte la acea vreme din Transleithania, parte maghiară a Imperiului Austro-Ungar ce a fost format abia în 1867. Naţionalitatea lui a devenit tema controverselor după destrămarea Imperiului Austro-Ungar.Unii, ca susţinea etnia germană, alţii etnia maghiară, dar au fost şi unii, care susţineau originea lui slovacă.Dar înainte de 1918, când nu era tema controverselor, era acceptat în concordanţă biografia de 3 volume scrisă de Lina Ramann.Conform scriselor de Ramann despre părinţii lui Liszt: „Tatăl lui era maghiar, mama austriacă”.


A fost socrul compozitorului Richard Wagner; a petrecut ultima parte a vieţii sale la Bayreuth, unde a fost inmormântat. Casa în care a murit (Bayreuth, Wahnfriedstr.9) a devenit „Muzeul Franz Liszt”".

Tatăl lui Franz Liszt era în serviciul familiei Esterházy, familie care îl patrona şi pe Joseph Haydn.

După ce în 1821 s-a mutat la Viena, a luat lecţii de pian cu Carl Czerny şi de compoziţie cu Antonio Salieri. Doi ani mai târziu, în 1823, s-a mutat împreună cu familia la Paris, de unde a plecat în multe turnee ca pianist. Influenţat de măiestria violonistului Niccolò Paganini, a decis să dezvolte o tehnică interpretativă similară pentru pian. În 1835 a plecat din paris cu amanta sa Coontesa d'Agoult, alături de care a întreprins multe călătorii în anii următori, timp în care reputaţia sa de pianist a continuat să crească.

În anul 1844 s-a despărţit de amanta sa, mamă a celor trei copii ai săi, iar în 1848 s-a stabilit la Weimar, alături de prinţesa Sayn-Wittgenstein. Atenţia sa a început să se concentraze pe compoziţie şi, în special, pe creerea unei noi forme muzicale, poemul simfonic.

În anul 1861, Liszt s-a mutat la Roma. Din 1869 s-a întors cu regularitate la Weimar, unde a avut numeroşi elevi, mai târziu acceptând să predea muzică la Budapesta, unde era privit ca un erou naţional.

A murit la Bayreuth în 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Wagner.


Activitate muzicala

Ca şi alţi romantici ai vremii, Liszt a militat pentru progresul muzicii nu numai prin compoziţii şi concerte, ci şi prin scris. Cartea sa despre Chopin este un preţios document asupra activităţii bardului polonez şi o remarcabilă operă de analiză a stilului chopinian. Încă din 1837, Liszt colaborează la “Gazeta muzicală” din Paris, unde scrie un studiu despre creaţia pianistică a lui Schumann, apoi despre operele wagneriene, dar şi despre singurătatea artistului în societate. Considerându-se “cetăţean al lumii”, manifesta dispreţ pentru auditoriul aristocratic sau pentru cel al aristocraţiei banului. Privitor la atmosfera salonului aristocratic, nota în cartea sa despre Chopin: “Marea artă îngheaţă în sălile de recepţie cu mătase roşie şi îşi pierde conştiinţa în saloanele cu mobilă tapiţată în galben deschis sau albastru sidefiu”, iar despre magnaţii băncilor remarca: “Parveniţii se grăbesc să plătească pentru a-şi vedea satisfăcute toanele deşarte şi îşi măsoară importanţa după banii pe care îi risipesc. În zadar se căznesc să asculte şi să privească, căci ei nu pot înţelege nici poezia înaltă, nici arta înaltă.”

În cartea sa, Despre ţigani şi muzica lor în Ungaria (1859), ne oferă utile informaţii şi consideraţii asupra folclorului maghiar, Liszt fiind printre primii care au văzut în folclor o posibilă revigorare a limbajului muzical, în schimb în Scrisorile unui bacalaureat în muzică, scrise într-un ton polemic şi de ascuţită satiră critică, aduce interesante idei şi aprecieri asupra muzicii contemporane lui.

O mare însemnătate a avut-o activitatea sa pedagogică asupra dezvoltării ulterioare a culturii muzicale prin îndrumările date de el artiştilor interpreţi şi compozitorilor, care-i solicitau sfatul. Numeroşi colegi mai tineri au avut parte de sfaturile şi sprijinul său: d’Albert, Grieg, Klindworth, Borodin, Bülow, W. Lenz, W. Brendel, La Mara (Maria Lepsius), M. Moskowski, M. Rosenthal, A. şi N. Rubinstein, E. Sauer, Fr. W. Scharwenka, G. Sgambatti, B. Smetana, A. Nikisch, Al. Ritter, K. Tausig, Mottl, Richter, Weingarten.

Interpretul Liszt n-a fost numai pianistul virtuoz, care uimea lumea cu agilitatea sa tehnică, dar şi muzicianul profund care ştia să pătrundă şi să redea admirabil conţinutul operelor interpretate. “Cine a auzit pe Liszt interpretând Sonatele de Beethoven”, scria Wagner, “a avut impresia că este în prezenţa nu a unei reproduceri, ci a unei veritabile creaţii”. Muzician autentic, cu o multilaterală activitate, Liszt a avut o contribuţie considerabilă şi în arta dirijorală. Ca şi Mendelssohn, Berlioz, Bülow sau Wagner, care au impus personalitatea dirijorului în concerte, Liszt considera dirijatul nu doar ca o simplă acţiune de coordonare a execuţiei, ci ca o creaţie personală.

Principalele compozitii