„Muzica este ceva admirabil şi totuşi omul este atât de puţin capabil să-i pătrundă secretele. Nu rezidă ea chiar în inima sa?”
E. T. A. Hoffmann
Baroc (în italiană şi portugheză Barocco, în franceză şi engleză Baroque) desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar şi un curent artistic care a fost generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând şi fiind relativ rapid asimilat în celelalte ţări şi culturi europene, de unde a migrat apoi şi în cele două Americi dar şi în alte părţi ale lumii.
Noţiunea de baroc include şi un anumit stil muzical, care a apărut puţin mai târziu decât perioada considerată baroc pentru pictură, sculptură şi arhitectură. Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi şi Georg Friedrich Handel sunt compozitorii cei mai de seamă ai stilului muzical baroc.
Unul din elementele specifice ale muzicii barocului, aidoma artelor vizuale baroc, este ornamentaţia bogată, exhausivă, uneori superfluă. Atunci când barocul a lăsat loc clasicismului în artă, acest element a fost diminuat sensibil sau chiar s-a pierdut.
Noţiunea de baroc include şi un anumit stil muzical, care a apărut puţin mai târziu decât perioada considerată baroc pentru pictură, sculptură şi arhitectură. Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi şi Georg Friedrich Handel sunt compozitorii cei mai de seamă ai stilului muzical baroc.
Unul din elementele specifice ale muzicii barocului, aidoma artelor vizuale baroc, este ornamentaţia bogată, exhausivă, uneori superfluă. Atunci când barocul a lăsat loc clasicismului în artă, acest element a fost diminuat sensibil sau chiar s-a pierdut.
Nasterea operei
Folosirea termenului baroc pentru perioada muzicală şi compozitorii care au compus în stil baroc este de folosinţă relativ recentă, fiind propus şi folosit pentru prima dată de Curt Sachs în 1919 în limba germană. În alte limbi, adjectivului baroc i-au trebuit decenii să se impună. Spre exemplu, în anii 1960, încă mai existau dispute în cercurile specialiştilor dacă muzica, aparent atât de diferită, a compozitorilor Johann Sebastian Bach, François Couperin, Jacopo Peri şi Antonio Vivaldi ar trebui etichetată la fel, baroc.
Caracteristici ale muzicii barocului
Sintetizarea scriiturii polifonice vocale a Renasterii (in scopul simplificarii tesutului melodic) conduce catre aparita scriiturii omofone, pe de-o pare, si a tonalitatii functionale-gravitationale, pe de alta parte. Astfel, muzica barocului a început prin a fi omofonică, dar a devenit polifonică odată cu apariţia unor compozitori de talia lui Bach şi Haendel, pastrandu-si caracteristicile tonal-functionale. De fapt, cei doi au ridicat polifonia muzicii baroce la un nivel de complexitate, armonie şi muzicalitate nemaiîntâlnite până atunci.
Muzica barocului permitea improvizaţii, întrucât adeseori notatia se reducea doar la prezenta basului cifrat, ca atare, interpreţii realizau adevarate improvizatii pornind de la reperele sugerate de aceasta scriitura. Dinamica muzicii era "terasată," în sensul că adesea intensitatea sonoră se schimba neaşteptat. Muzica avea un tempo relativ constant, iar tonalitatea sa era majoră (considerată a sugera veselie) sau minoră (considerată a sugera tristeţe).
Muzica barocului permitea improvizaţii, întrucât adeseori notatia se reducea doar la prezenta basului cifrat, ca atare, interpreţii realizau adevarate improvizatii pornind de la reperele sugerate de aceasta scriitura. Dinamica muzicii era "terasată," în sensul că adesea intensitatea sonoră se schimba neaşteptat. Muzica avea un tempo relativ constant, iar tonalitatea sa era majoră (considerată a sugera veselie) sau minoră (considerată a sugera tristeţe).
Forme muzicale ale muzicii baroc instrumentale
- Dansuri -- bourreé, menuet, hornpipe, air, allemande, courante, sarabande, gigue
- Suite de dansuri -- melodii în aceeaşi cheie armonică, care sunt "împletite" împreună
- Basso Continuo -- o armonie unificatoare de tip omofonic, realizat de către următoarele instrumente: lăută, clavecin, violoncel şi contrabas. Are o melodie curgătoare de tip soprano şi fundal solid de tip bas.
- Fugă -- Un instrument porneşte o melodie cu o temă şi este imitat de un altul ce cântă o piesă polifonică. Are doar un mod, dar mai multe părţi (tema, contrasubiectul şi expunerea).
- Preludiu -- o introducere muzicală la o piesă muzicală bine structurată.
- Concerto grosso -- Are dinamică "terasată" pentru că acesta este tipul de melodie; un grup restrâns cântă cu un grup mare.
- Tutti -- Fiecare instrument participă la acea bucată muzicală.
- Sonată -- Piesă în mai multe parţi cântată de unul sau două instrumente. Cele trei parţi sunt, de obicei, repede/încet/repede.
- Concerto -- Piesă muzicală complexă cântată de un instrument solo şi orchestră.
Compozitori
Câteva exemple de compozitori consideraţi reprezentativi ai barocului în muzică şi câteva opere de-ale lor considerate a fi baroc fără nici un echivoc:
- Arcangelo Corelli (1653-1713) -- Concerti grossi
- Johann Sebastian Bach (1685 - 1750) -- Arta fugii
- Dietrich Buxtehude (1637 - 1707)
- Georg Friedrich Händel (1685 - 1759) -- Suita Muzica apelor
- Jean-Baptiste Lully (1632-1687) - Le Bourgeois gentilhomme
- Claudio Monteverdi (1567-1643)
- Henry Purcell (1659-1595) - Dido şi Aeneas
- Jean-Philippe Rameau (1683-1764)
- Domenico Scarlatti (1685 - 1757) -- Sonate pentru clavecin
- Georg Philipp Telemann (1681 - 1767) -- Der Tag des Gerichts (Ziua Judecăţii), 1762
- Antonio Vivaldi (1678 - 1741) -- Inspiraţie armonică
Un exemplu de "dublu-baroc",
imagistic şi muzical: portret al
virtuosului violonist şi compozitor
baroc Antonio Vivaldi, pictat în
stil baroc de către pictorul
François Morellon La Cave,
în 1723.
imagistic şi muzical: portret al
virtuosului violonist şi compozitor
baroc Antonio Vivaldi, pictat în
stil baroc de către pictorul
François Morellon La Cave,
în 1723.